Moartea recentă, într-un asasinat, a lui Mostafa Ahmadi Roshan, inginerul chimist iranian este cea mai recentă dintr-un lung şir de accidente, atentate şi răpiri, poate legate între ele, poate nu, dar care fac din programul nuclear iranian unul din cele periculase locuri de muncă din lume.
- Mustafa Ahmadi Roshan, inginer chimist şi unul dintre adjuncţii directorului instalaţiei nuclear de îmbogăţire a uraniului de la Natanz, în centrul Iranului, a fost ucis miercuri 11 ianuarie de explozia unei bombe magnetice plasată pe maşina sa în timp ce circula în apropiere de Universitatea Allameh Tabatabai, în partea de est a Teheranului. Atacul survine în plină criză între marile puteri şi Iran pe tema programului nuclear. Vicepreşedintele Mohammad Reza Rahimi a acuzat Statele Unite şi Israelul că se află în spatele acestui atentat şi a promis că asemenea acte nu vor opri "progresul" în acest domeniu.
- La 12 ianuarie 2010 Masoud Ali Mohammadi, profesor de fizică nucleară la Universitatea de la Teheran, a fost ucis de explozia comandată de la distanţă a unei motociclete-capcană în momentul când părăsea domiciliul din capitala iraniană. Autorităţile nu au întârziat să acuze Statele Unite şi Israelul că se află în spatele atentatului. "Primele elemente ale anchetei arată semne ale acţiunii malefice a triunghiului «Statele Unite, regimul sionist şi mercenarii lor»", a acuzat purtătorul de cuvânt al Afacerilor Externe iraniene, Ramin Mehmanparast. Statele Unite au respins aceste acuzaţii, calificându-le drept "absurde". Mohammadi era specialist în fizica particulelor, potrivit unuia dintre studenţii săi. El a lucrat împreună cu Corpul Gardienilor Revoluţiei (Pasdaran), vârful de lance al forţelor armate iraniene, în timpul războiului împotriva Irakului (1980-88).
- Ardeshir Hosseinpour, om de ştiinţă specializat în electromagnetism a pierit misterios în ianuarie 2007 la centrul de tehnologie nucleară din Isfahan. Decesul său a fost anunţat o săptămână mai târziu, iar relatările au fost contradictorii. Un ziar local şi o agenţie de ştiri anunţau că a pierit gazat, în timp ce agenţia privată de investigaţii Startfor punea decesul lui Hosseinpour pe seama unei "otrăviri radioactive" şi a acţiunilor unui serviciu secret străin.
- Darioush Razaei-Nejad a fost împuşcat în iulie 2011 în Teheran, în timp ce îşi aştepta copilul la poarta grădiniţei. La momentul uciderii sale oficialii iranieni l-au prezentat drept savant atomist implicat în programul nuclear iranian, dar mai târziu relatările oficiale au vorbit de faptul că studiase ingineria electrică la o universitate tehnică din Teheran. Spiegel îl prezenta din nou în august 2011 drept expert în nuclear ucis de Mossad, dar implicarea lui Rezaeinejad în programul nuclar a rămas neclară.
- În februarie 2011 Mahmoud Ahmadinejad l-a numit ca şef al programului nuclear pe Fereydoun Abbassi Davani, care a supravieţuit unui atentat cu bombă în noiembrie 2010. Abbassi a venit în locul lui Ali Akbar Salehi, devenit şef al diplomaţiei. La sfârşitul lui noiembrie 2010, Davani şi un alt expert nuclear, Majid Shahriari, au fost vizaţi de atentate. Shahriari a fost ucis de explozia unei bombe care a vizat maşina sa, iar Davani a fost rănit într-un atac similar.
- În iunie 2011 un avoin Tupolev 134 s-a prăbuşit în Rusia, la aterizarea pe aeroportul din Petrozavodsk. Cinci din cei 44 de pasageri morţi în accident erau experţi ruşi implicaţi în programul nuclear iranian. Cei cinci au contribuit la proiectarea centralei nuclare de la Bushehr; printre ei se afla cel mai important expert nuclear rus, Andrei Trokinov. Oficial, cauza accidentului este faptul că "echipajul nu a luat decizia de a creşte altitudinea pentru a efectua o nouă manevră de aterizare, continuând să coboare în lipsa unui contact vizual cu solul", precizează raportul oficial al comisiei de anchetă.
- Shahram Amiri este un om de ştiijnţă care a dispărut în circumstanţe ciudate în primăvara anului 2009, în timpul pelerinajului său la Mecca şi a reapărut în iulie 2010 în Washington, la Ambasada Pakistanului, încercând să se întoarcă la Teheran. Într-o conferinţă de presă a afiramt că a fost răpit de CIA, care a încercat să-l determine să coopereze; spune că a refuzat. Asta nu a împiedecat autorităţile iraniene să-l ancheteze pentru trădare. În iulie 2010 un purtător de cuvânt a recunoscut că administraţia Obama a avut contacte cu Shahram Amiri. Philip Crowley, purtătorul de cuvânt, a subliniat că omul de ştiinţă iranian a informat Guvernul american în legătură cu dorinţa sa de a părăsi ţara. însă, Crowley a refuzat să ofere orice alte detalii suplimentare. O sursă din cadrul Departamentului de Stat a precizat, ulterior, sub protecţia anonimatului, că aceste contacte cu Amiri au avut loc "pe toată durata sejurului acestuia". Shahram Amiri este expert în izotopi radioactivi la universitatea tehnologică Malek-Ashtar din Teheran şi se pare că a fost angajat la organizaţiei pentru energie atomică din Iran, fapt neconfirmat de guvern.
- Ali Reza Asghari, general şi fost adjunct al ministrului iranian al Apărării a dispărut în aprilie 2007 în Turcia, în urma unei operaţiuni desfăşurată de serviciile secrete occidentale. Cotidianul turc Hurriyet a relatat că fostul oficial era implicat în programul nuclear iranian. Ram Igra, un fost oficial din Mossad, a declarat că Asghari este cunoscut în cercurile de securitate din Israel drept "fondatorul" mişcării şiite libaneze Hezbollah. Oficialul israelian a precizat că, înainte de prelua funcţia de adjunct al ministrului iranian al Apărării, Asghari a fost comandantul Gărzilor Revoluţionare, principalul sponsor al Hezbollah.
În toamna anului 2010 Statele Unite respingeau ideea unui schimb de prizonieri cu Iranul, după ce preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a sugerat ca SUA să elibereze opt deţinuţi iranieni, după punerea în libertate a unei turiste americane reţinute mai mult de un an la Teheran. Liderul iranian nu a precizat identitatea celor opt, însă presa de la Teheran afirmă că în custodia SUA se află cel puţin zece iranieni, printre ei numărându-se şi Ali Reza Asgari sau Amir Hossein Ardebili, om de afaceri iranian dat dispărut cu doi ani în urmă în Georgia.
sursa:businessmagazin.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu