marți, 17 ianuarie 2012

Salarii peste 4.000 de euro in institutiile UE. Comisia Europeana scoate la concurs sute de joburi


Absolventii de facultate se pot inscrie, din martie, in competitia pentru un post de administrator in cadrul institutiilor europene. Oficiul European pentru Selectia Personalului (EPSO) lanseaza competitia anuala pentru aproximativ 300 de joburi in domenii precum Administratie publica europeana, Drept, Audit, Comunicare si Relatii Externe.


 Salarii peste 4.000 de euro in institutiile UE. Comisia Europeana scoate la concurs sute de joburi
O pozitie de administrator este una de functionar european permanent, cu o remuneratie careincepe de la 4.200 de euro (in cazul AD 5) side la 5.350 de euro (in cazul AD 7).
 
Administratorii se ocupa de elaborarea politicilor si de punerea in aplicare a legislatiei europene, efectueaza analize si ofera consiliere.
 
Un administrator poate juca un rol esential in procesul legislativ si in cel bugetar al Uniunii Europene, poate coordona vastele politici economice sau de alt tip ale statelor membre, poate participa la negocieri cu tari terte sau poate reprezenta institutiile in cadrul forumurilor internationale.
 
“Candidatii trebuie sa fie obligatoriu absolventi de facultate. In cazul pozitiilor din domeniile Drept si Audit acestia trebuie sa aiba studii de specialitate. Pentru celelalte domenii, candidatii pot fi absolventi de Management European, Jurnalism, Sociologie, Comunicare sau Relatii Internationale. Locurile de munca pot fi repartizate in institutii europene din toate tarile UE, iar noutatea din acest an este ca testarile se dau in limba romani”, a declarat, pentru incont.ro, Mihaela Liliana Stroe, psiho-sociolog specializat in selectia personalului si project manager Euroconcurs.
 
Participarea la aceste competitii europene presupune inscrierea candidatilor pe site-ul oficial EPSO - www.eu-careers.eu, pentru a putea trece etapa de preselectie. Preselectia, numita Computer Based Test, contine teste de “verbal reasoning” (rationament verbal), “abstract reasoning” (rationament abstract), “numerical reasoning” (rationament numeric) si “situational judgement” (gandire situationala).
 
Testele de “verbal reasoning” testeaza abilitatea verbala, cele de “numerical reasoning” testeaza abilitatea de calcul numeric, cele de “abstract reasoning” testeaza capacitatea de gandire abstracta (teste de inteligenta), iar cele de “situational judgement” testeaza comportamentul in anumite situatii la locul de munca.

Marcile auto de care sunt atasati americanii. Surprinzator, Porsche, Volvo si Jaguar se afla printre codase


J.D. Power a facut un studiu al fidelitatii clientior fata de marca, iar surpriza cea mare este ca producatorii coreeni sunt pe primul loc. Mercedes de-abia a intrat in top 10, iar Volkswagen este la jumatate.


 Marcile auto de care sunt atasati americanii. Surprinzator, Porsche, Volvo si Jaguar se afla printre codase
Americanii fac, la sfarsitul fiecarui an, tot felul de topuri, in diverse industrii. Poate cel mai important in domeniul auto este cel al fidelitatii fata de marca.
 
Hyundai este producatorul care si-a multumit cel mai bine clientii. 64% dintre posesorii de modele coreene s-au intors la dealer dupa un timp sa-si schimbe masina tot cu un Hyundai. O crestere de 4% in ultimul an fata de 60% cat avea in 2010.
 
Pe locul al doilea este Ford, cu 60%. Primii japonezi in top sunt cei de la Honda, pe locul al treilea in clasamentul general, tot cu 60%.
 
Nemtii au luat locurile 4 (BMW, 59%), 8 (Mercedes, 57%), 13 (Mini, 49%), 18 (Volkswagen, 47%), 22 (Audi, 45%) si 23 (Porsche, 42%).
 
Cel mai prost stau Dodge, Suzuki si SAAB, ultimele din top, cu 21%, 20% si, respectiv, 7 %.
 
Media fidelitatii fata de brand a crescut cu un procent, la 49%. Din cele 33 de marci, 19 au crescut in acest clasament.
 
Studiul a fost realizat pe 117.000 de cumparatori noi si societati de leasing. 73.700 dintre ei si-au inlocuit msinile pe care le cumparasera noi in trecut.


sursa:incont.ro

Cum se fabrica iPhone-ul. Copii de 13 ani muncesc 16 ore pe zi si sunt platiti cu 70 de centi pe ora


Preturile mici ale iPhone-ului si iPad-ului in SUA si superprofiturile Apple sunt posibile numai pentru ca aceste gadgeturi sunt construite prin practici considerate ilegale in America. Mai mult, cei care fabrica aceste aparate nu apuca sa vada niciodata produsul finit si nici macar nu si-l pot permite. 


 Cum se fabrica iPhone-ul. Copii de 13 ani muncesc 16 ore pe zi si sunt platiti cu 70 de centi pe ora
Saptamana trecuta, cei de la "This American Life" au realizat o emisiune speciala in care au prezentat practici incredibile legate de fabricarea produselor Apple. Iata cateva dintre ele:
- orasul Shenzhen din China este locul unde aceste dispozitive iau nastere. Acum 30 de ani, Shenzhen era numai un sat mic. Acum este un oras cu 13 milioane de locuitori, mai mare ca New York-ul.
- Foxconn, una dintre companiile care construiesc iPhone-uri si iPad-uri, dar si alte produse pentru diverse companii de electronice, are o fabrica in Shenzhen, cu 430.000  de angajati.
- sunt 20 de cafenele la Foxconn Shenzhen, care servesc 10.000 de oameni zilnic.
- unul dintre angajatii intervievati de jurnalistul Mike Daisey, in afara fabricii pazite de gardieni cu arme, este o copila de numai 13 ani. Ea lustruieste sticla a mii de noi iPhone-uri in fiecare zi. Fata a povestit ca cei de la Foxconn nu verifica varsta angajatilor. Sunt inspectii din cand in cand, dar sefii stiu cand sunt programate, asa ca nu sunt luati pe nepregatite. Si inainte ca inspectorii sa-si faca simtita prezenta, oficialii Foxconn inlocuiesc muncitorii tineri cu cei batrani.
In numai doua ore in afara fabricii, Daisey a intalnit muncitori in varsta de numai 14, 13 si 12. Acesta estimeaza ca 5%  dintre cei care lucreaza acolo sunt minori.
-  Daisey presupune ca cei de la Apple, obsedati cu detaliile, trebuie sa aiba cunostinta despre toate aceste lucruri. Iar daca nu stiu, e pentru ca nu vor. El a vizitat si alte fabrici din Shenzhen, pozand intr-un potential cumparator. A descoperit ca cele mai multe etaje sunt de fapt hale in care se afla cate 20.000-30.000 de muncitori. Iar acolo domina linistea. Nu exista masinarii, iar discutiile nu sunt permise. Cand mana de lucru este atat de ieftina, nu ai niciun motiv sa construiesti altfel decat manual.
- ora de lucru a unui chinez aici inseamna 60 de minute, spre deosebire de cea americana care in general include pauze pentru Facebook, mersul la baie, un telefon si ceva conversatie. Ziua oficiala de lucru in China este de 8 ore, dar tura standard ajunge la 12 ore. In general insa, acestea se intind la 14 -16 ore, mai ales cand un nou gadget trebuie construit.
- in timp ce Daisey se afla in Shenzhen, un muncitor de la Foxconn a murit dupa o tura de 34 de ore
- cei mai multi angajati sunt urmariti pe camera si nu au voie sa stea decat in picioare.
- pentru a nu pierde timpul pe drum, sunt muncitori care dorm in uzina respectiva. Sunt construite cateva dormitoare pentru ei, dar mici. In fiecare exista 15 paturi stivuite pana aproape de tavan. Un american nu ar incapea intr-un asemenea loc de dormit.
- sindicatele sunt ilegale in China. Cine incearca sa puna bazele unuia este trimis la inchisoare
- unii muncitori au ajuns in stadiul de epuizare, in care nu mai pot lucra, pentru ca mainile lor au fost distruse dupa ce au facut acelasi job de sute de mii de ori, timp de foarte multi ani. Problema ar fi putut fi evitata daca angajatii ar fi schimbat macar sarcinile. Din momentul in care mainile lor nu le mai sunt folositoare angajatorilor, evident ca sunt concediati
- cand o fosta angajata a cerut companiei sa o plateasca pentru orele in plus pe care le-a lucrat, iar aceasta din urma a refuzat, femeia a mers mai departe la Departamentul Fortei de Munca. Dar nu a facut decat sa-i provoace. Acestia au pus-o pe o lista neagra, care a circulat apoi in fiecare firma din oras. Cine indrazneste sa intreprinda o asemenea actiune se alege cu stigmatul de "muncitor problema" si nimeni nu-I mai angajeaza vreodata
- o alta poveste trista este a unui barbat care si-a strivit mana intr-o presa la locul de munca, facand membranele metalice pentru iPad. Foxconn nu i-a platit asigurare medicala. Apoi cand mana omului s-a vindecat, dar nu l-a mai ajutat sa-si indeplineasca jobul, a fost concediat imediat. Din fericire si-a gasit altul: "Macar aici muncesc numai 70 de ore pe saptamana", a spus acesta. Cand i-a fost aratat iPad-ul, a exclamat : "E magic!". Nu-l mai vazuse niciodata in viata lui, desi a lucrat la aparitia sa.
Va vine sa credeti sau nu, fabricile din Shenzhen, indiferent cat de infernale sunt, au reprezentat o binefacere pentru oamenii din China. O spune economistul Paul Krugman, precum si editorialistul New York Times, Nicholas Kristof. Stramosii acestuia din urma sunt chiar dintr-un sat din apropiere de Shenzhen. Deci el chiar stie de ce sustine aceste lucruri. "Austeritatea"  fabricilor, spune Kristof, este rai pe langa "austeritatea" din campurile de orez.
Privind din aceasta perspectiva, Apple ajuta ca banii americanilor si europenilor care-si permit asemenea gadgeturi sa ajunga la muncitorii saraci din China. Fara Foxconn si alte asemenea uzine, muncitorii chinezi ar lucra inca pe campurile de orez, castigand 50 de dolari/luna, in loc de 250, ca acum.
In 2010, spun cei de la Reuters, angajatilor de la Foxconn le-a fost crescut salariul la $298/ luna. Cu acesti bani o duc considerabil mai bine ca niciodata. Mai ales femeile, care aveau foarte putine alternative. Dar, bineinteles, motivul pentru care Apple asambleaza produsele sale in China este acela ca, daca ar fi facut-o de exemplu in Europa, ar fi costat mult mai mult, iar conditiile muncitorilor ar fi fost indiscutabil altele.
Daca Apple ar decide sa fabrice iPad-ul si iPhone-ul in America,  s-ar intampla doua lucruri: preturile ar lua-o in sus, profiturile, in jos. Iar asta nu ar conveni consumatorului sau actionarilor, desi cei de la Apple nu stau prost, spre deosebire de alti producatori de electronice. Profitul Apple este atat de ridicat incat nu ar avea de suferit atat de mult daca ar mai pierde cateva procente.


sursa:incont.ro

GQ Selects: February

Each month, the editors of GQ select a series of items from the magazine and make them available through online retailer Park & Bond. Here's what you'll find from our February issue

Read More http://www.gq.com/style/wear-it-now/201201/park-and-bond-gq-selects-february-2012-issue#ixzz1jjDYvQ5b