miercuri, 11 ianuarie 2012

Stephen Hawking, despre femei: Sunt un mister complet


Stephen Hawking
Stephen Hawking  / Foto: Sheryl Nadler / Reuters 
Stephen Hawking, unul dintre cei mai populari savanţi ai planetei, a mărturisit într-un interviu acordat revistei "New Scientist" că îşi petrece foarte mult timp gândindu-se la femei, pentru el acestea fiind "un mister complet", scrie Guardian.co.uk.
Interviul a fost publicat cu câteva zile înainte de ziua de naştere a omului de ştiinţă, 8 ianuarie, când Stephen Hawking va împlini 70 de ani. Cu această ocazie are loc la Universitatea Cambridge şi un simpozion dedicat savantului.
Autor al unor lucrări de succes, scrise cu îndemânare pentru omul de rând, neiniţiat în termenii greoi ai diferitelor domenii ştiinţifice, Stephen Hawking a devenit unul dintre cei mai populari oameni de ştiinţă în 1988, după apariţia cărţii „Scurtă istorie a timpului”.
După 22 de ani, a publicat „The Grand Design”, carte care a provocat un scandal uriaş în rândurile liderilor religioşi, deoarece autorul susţinea că nu este nevoie de o forţă divină pentru a explica apariţia Universului. (L.I.)

Primul telefon Sony fara Ericsson: Xperia S


Astăzi, la mai puţin de trei luni de la despărţirea de Ericsson, Sony a anunţat un smartphone ce poartă un nou brand - Xperia NXT (NXT - next generation) şi aduce mult dorita configuraţie de top, cu procesor dual-core:Sony Xperia S.
Smartphone-ul, al cărui corp premium poate fi admirat la târgul CES 2012, este însoţit de specificaţii complete:
  • Ecran capacitiv de 4.3 inch1280 x 720 pixeli;
  • CPU Dual Core 1.5 GHz, GPU Adreno 220;
  • 1 GB RAM;
  • 16 GB / 32 GB stocare internă (nu are slot microSD);
  • Cameră cu senzor backlit Exmor R , 12 MP, video Full HD 1080p;
  • Cameră secundară de 1.3 MP;
  • HSDPA, Wi-Fi, GPS;
  • Tehnologie NFC (Near Field Communication);
  • Interconectare cu TV-urile Bravia (Bravia Sync);
  • Acceptă doar cartele microSIM.
Sony Xperia S rulează în momentul de faţă Android 2.3 Gingerbread , darva primi update la Android ICS în trimestrul doi al acestui an. Înmagazine va ajunge mai devreme, în prima parte a anului.
Alături de Xperia S, au mai fost anunţate încă trei smartphone-uri Sonyde nouă generaţie: Xperia ionXperia NX şi Xperia acro HD. Xperia ion este exclusiv pentru reţeaua AT&T din Statele Unite, în vreme ce Xperia NX şi Xperia acroHD sunt destinate pieţei din Japonia.
Update: iată şi două fotografii cu Xperia S de la CES 2012 , fotografii realizate de către un colaborator al go4it. Ciudat este că telefonul prezentat la târgul din Las Vegas poartă brand-ul vechi, Sony Ericsson, şi nu Sony cum este prezentat în pozele oficiale de presă.

PREDICŢIILE MAYAŞILOR au alertat mapamondul: Cum se pregătesc oamenii de ZIUA APOCALIPSEI



PREDICŢIILE MAYAŞILOR au alertat mapamondul: Cum se pregătesc oamenii de ZIUA APOCALIPSEI (Imagine: Daily Mail)




Deşi de-a lungul timpului au existat numeroase predicţii ale apocalipsei care nu s-au adeverit, sfârşitul calendarului mayaş a alertat mai multă lume decât de obicei.
Numeroase comentarii de pe internet susţin că "fenomenul 2012", cum este intitulat, ar fi diferit, mayaşii fiind recunoscuţi pentru observaţiile astronomice extraordinare şi pentru precizia matematică ieşită din comun.
PREDICŢIILE MAYAŞILOR au alertat mapamondul: Cum se pregătesc oamenii de ZIUA APOCALIPSEI (Imagine: Daily Mail)
Îngrijorarea este atât de mare încât NASA a creat o secţiune pe site-ul său, unde demontează teoriile privind apocalipsa din 2012, informează Daily Mail.
Agenţia spaţială susţine că a primit nu mai puţin de 5.000 de întrebări din partea celor înspăimântaţi, printre cele mai neobişnuite fiind unele în care persoanele cer părerea dacă ar trebui să se sinucidă, să îşi omoare familiile sau animalele.
David Morrison, cercetător-şef la Institutul de Astrobiologie al NASA, susţine că primeşte zilnic în jur de 10 email-uri de la persoane îngrijorate. O tânără mamă din Danemarca i-a scris omului de ştiinţă următoarele:"Sunt mamă a unei fete şi mai aştept să se nască alta. Ieri m-am gândit să mă sinucid înainte de decembrie 2012, împreună cu copilul din burtă, şi să o omor pe iubita mea fiică de 2 ani de teama trăirii unei experienţe precum distrugerea Pământului".
"Mă gândesc la sinucidere. Sunt atât de speriată că îmi vine să plâng... Nu vreau să mai trăiesc, merit o explicaţie", i-a transmis o americancă în vârstă de 13 ani omului de ştiinţă, în timp ce o altă persoană i-a scris: "Sunt foarte îngrijorat. Singurul meu prieten este căţeluşul meu. Unde să-l omor ca să nu sufere în momentul în care Pământul este distrus?".
Pentru a se pune la adăpost în cazul în care predicţiile mayaşilor s-ar adeveri, 5.000 de americani şi-au rezervat un loc în buncărele construite de un om de afaceri din California, Robert Vicino, în locaţii secrete. Omul de afaceri susţine că a început să construiască buncăre şi în Europa.
"Nu suntem nebuni, trăim vremuri înfricoşătoare. Familia mea vrea să trăiască, trebuie să fiu pregătit", a declarat Steve Cramer, care a rezervat deja un loc într-un buncăr al lui Vicino. "E o investiţie în viaţă", a susţinut şi Jason Hodge, tată a patru copii.
Oamenii de ştiinţă au demontat teoriile privind apocalipsa în 2012.

Videochat în timpul serviciului: O angajată a unei primării din Bacău făcea show-uri erotice la locul de muncă - VIDEO


Videochat în timpul serviciului: O angajată a unei primării făcea show-uri erotice la locul de muncă
Potrivit stirileprotv.ro , femeia este cunoscută printre clienţii site-ului pentru adulţi drept "angajata de la primărie", iar pentru a demonstra că lucrează în instituţia respectivă, aceasta le arăta bărbaţilor biroul în care lucra.
Livia Ioniţă, al cărei nume de scenă este Kim, lucra într-un birou din cadrul Primăriei Nicolae Bălcescu, alături de patru colegi, între care şi soţul său.
În imaginile postate pe site-ul pentru adulţi se pot observa în spatele femeiii birouri pe care stau teancuri de dosare, un perete plin cu hârtii şi chiar un dulap special pentru documente, iar din când în când se aud vocile unor colegi, relatează sursa citată.
La un moment, un bărbat îi oferă o sumă mare dacă are curajul să se dezbrace, însă femeia îi spune că nu poate să facă acest lucru în birou, întrucât "oricine poate intra în orice moment".
Femeia s-a înregistrat pe site în septembrie 2011 ca fiind din Statele Unite, iar pentru această activitate câştiga 200 de euro pe zi, bani pe care îi împărţea cu administatorul site-ului.
Reprezentanţii Primăriei din localitatea Nicolae Bălcescu au aflat cu ce se ocupa angajata instituţiei în urma imaginilor apărute la Ştirile ProTv.
Potrivit stirileprotv.ro, şefii instituţiei cred că femeia era acoperită chiar de soţul ei, care lucrează în acelaşi birou.
Colegii femeii spun că, deşi lucrau în acelaşi birou, nu ştiau cu ce se ocupă aceasta.
"Nu ştiam ce face. Ea zicea că vorbeşte pe internet. Venea cu telefoane cam scumpe", spunea unul dintre colegi.
Femeia era logată pe site-ul pentru adulţi, dar lucra numai când colegii săi plecau la masa sau să fumeze.
La rândul său, primarul spune că a avut câteva bănuieli în legătura cu acest cuplu.
"Am observat că îşi aducea un laptop personal şi i-am interzis", spunea Siler Anton, primarul comunei.
La rândul său, soţul femeii neagă că ar avea vreo implicare în acest caz, susţinând că este victima unei răzbunări pentru că, deşi a fost dat afară de la primărie, a câştigat în instanţă şi a fost reangajat.
"Sub nicio formă nu s-a petrecut aşa ceva", spunea soţul.
Femeia şi-a dat demisia marţi, după apariţia imaginilor la televizor.
Livia Ioniţa, care are 32 de ani şi doi copii, lucra de şapte ani la Primăria din localitatea Nicolae Bălcescu.



sursa:mediafax.ro

[VIDEO] Ce se intampla cu profilul tau de Facebook dupa ce mori?

[VIDEO] Ce se intampla cu profilul tau de Facebook dupa ce mori?Te-ai intrebat vreodata ce s-ar putea intampla cu profilul tau de Facebook dupa ce tu nu vei mai fi?


















Cum este posibil asa ceva? Tot tu vei fi cel ce ii vei surprinde pe cei dragi dupa trecerea in nefiinta. Trebuie intai sa instalezi aplicatia, apoi sa inregistrezi mesaje de adio - filmate sau doar scrise. Apoi mai trebuie sa  le incarci si sa desemnezi trei persoane de incredere care sa iti confirme moartea. Iar in cazul in care acest lucru se va intampla, aplicatia posteaza pe contul tau ultimele tale mesaje adresate prietenilor virtuali, care te pot jeli, tot online, si pot da un ultim "Like" postarii tale.

Iata videoclipul de prezentare al aplicatiei ce sugereaza de asemenea, mesaje de adio.




Produsele antifumat pe baza de nicotina sunt INEFICIENTE


Produsele antifumat pe baza de nicotina sunt INEFICIENTE
sxc.hu
Produsele antifumat pe baza de nicotina, de tipul de tipul plasturilor sau al gumei de mestecat, au aceleasi sanse de recidiva ca si cei care au renuntat fara ajutor, arata un studiu recent al cercetatorilor americani.
In urma studiului publicat de Tobacco Control,  s-a descoperit ca aceste produse, dar si alti inlocuitori ai nicotinei din tigareta nu previn reluarea viciului de catre fostii fumatori.

Dintre cei 787 adulti monitorizati, care au renuntat la fumat in ultimii doi ani, aproape o treime au recunoscut ca s-au reapucat de fumat. Cei care au folosit plasturi, guma de mestecat, inhalatori sau spraiuri nazale cu nicotina erau la fel de predispusi la recidiva ca si cei care au renuntat fara ajutor, spun cercetatorii de la universi tatile Harvard si Massachusetts, conform evz.ro.

Noile descoperiri sunt in vadit contrast cu rezultatele mai multor teste clinice realizate inainte ca produsele sa primeasca aprobarea FDA (Food and Drug Administration) in aniii ‘90. Testele aratau ca voluntarii au sanse de trei ori mai mari sa renunte definitv la fumat decat cei care nu folosesc astfel de produse.

In grupul celor care au reinceput sa fumeze, cercetatorii nu au gasit nicio diferenta intre persoanele care au apelat la subtitute nicotinice mai mult de sase saptamani consecutiv si cele care nu au folosit nicio terapie, informeaza realitatea.

Totodata, nu au fost descoperite diferente intre cei care fumau mult si cei care fumau mai putin. Cercetatorii sunt de parere ca cheltuielile din fonduri publice pentru a furniza aceste substitute nicotinice sunt contestabile, mai ales ca aceasta abordare este facuta in detrimentul finantarii campaniilor antifumat, care s-au dovedit a fi mai eficace. In SUA, substitutele cu nicotina pot fi cumparate fara prescriptie medicala de peste un deceniu. 

Cum reclamam un profesor corupt?


Cum reclamam un profesor corupt?
sxc.hu
Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS) aloca linia TelVerde 0800 801 100 (telefon gratuit) pentru facilitarea sesizarii si inregistrarii in timp real a faptelor cu risc de vulnerabilitate la coruptie din sistemul national de invatamant.
Informatiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etica a MECTS si, de asemenea, vor fi puse de catre respectiva comisie la dispozitia Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege.

Introducerea serviciului TelVerde este parte integranta a proiectului „Prevenirea coruptiei in educatie prin informare, formare si responsabilizare", finantat prin Fondul Social European - Programul Operational „Dezvoltarea Capacitatii Administrative".

Linia telefonica 0800 801 100 va fi disponibila zilnic incepand de astazi. Reclamantii pot suna de luni pana vineri, intre orele 9.00-19.00.

Populatia Romaniei continua sa scada


Populatia Romaniei continua sa scada
sxc.hu
Numarul deceselor inregistrate in luna noiembrie 2011 a depasit cu 5.666 de persoane totalul copiilor nascuti in aceasi perioada, sporul natural negativ fiind mai mare cu aproape 40% fata de luna similara din 2010 si cu 30% comparativ cu octombrie.
Conform Institutului National de Statistitica, in luna noiembrie s-au nascut 15.867 copii (9,0 nascuti - vii la 1.000 locuitori) cu 600 mai putini decat in luna octombrie.

Numarul persoanelor care au decedat in luna noiembrie a fost de 21.533 (12,3 decedati la 1.000 locuitori) cu 811 decedati mai multi decat in luna octombrie.

Sporul natural a fost negativ atat in luna noiembrie, - 5666 persoane (decedatii avand un excedent fata de nascutii-vii), cat si in luna octombrie de - 4.255 persoane.

Numarul copiilor cu varsta sub un an care au decedat in luna noiembrie a fost de 184 (11,6 copii sub un an la 1000 nascuti-vii), rata marcand o crestere semnificativa fata de luna octombrie, cand a fost de 8,7 copii sub un an la 1000 nascuti-vii.

La oficiile de stare civila s-au inregistrat in luna noiembrie 4.974 casatorii 
(2,8 casatorii la 1.000 locuitori), in scadere cu 5.544 casatorii comparativ cu luna precedenta.

Numarul divorturilor pronuntate prin hotarari judecatoresti definitive a fost de 2.719 divorturi (1,55 divorturi la 1.000 locuitori), cu 296 mai multe decat in luna octombrie.

Ce trebuie sa faci ca sa te angajezi in 2012


Ce trebuie sa faci ca sa te angajezi in 2012
sxc.hu
Piata locurilor de munca din Romania ar putea creste usor 2012 fata de anul trecut, cei mai cautati fiind specialistii si persoanele cu o vasta experienta in domeniu. Cu toate acestea, angajatorii vor da si in acest an dovada de vigilenta in procesul de recrutare.

Construieste-ti o retea solida de networking

Construieste-ti o retea solida de networking
"Dezvoltarea unei retele de cunostinte poate fi foarte utila in cautarea unui loc de munca. Persoanele cu care ati lucrat - colegi, clienti, furnizori - va pot recomanda pentru o pozitie libera, daca stiu ca va aflati in cautarea unui loc de munca", crede Alina Mihai, HR Specialist in cadrul companiei Vector Business Consulting.

Istoricul interactiunii cu ei reprezinta in sine o recomandare, atata timp cat a fost o colaborare pozitiva, sustine aceasta.

Sursa foto : freedigitalphotos.net


Da dovada de relevanta in prezentare

Da dovada de relevanta in prezentare
"Atentie la modul cum intocmesti documentele de prezentare, astfel incat ele sa contina suficiente informatiirelevante, concrete despre pregatirea, experienta, proiectele in care ai fost implicat, realizarile si abilitatile tale", sfatuieste Monica Bors, General Manager la firma de recrutare Premium HR.

Potrivit acesteia, depinde de tine sa comunici in mod relevant prin CV, sa fii diferit si sa atragi atentia angajatorului inca de la prima parcurgere a CV-ului.

Citeste aici despre lucrurile pe care nu trebuie sa le scrii niciodata in CV.

Sursa foto : flickr.com


Acorda importanta pregatirii interviului

Acorda importanta pregatirii interviului
"Inainte de a merge la interviu, sfatuim candidatii sa citeasca cu atentie anuntul de angajare, in care sunt trecute competentele si experientacerute. De asemenea, sa se documenteze serios asupra potentialului angajator - informatii afisate pe site-ul companiei, alte informatii de pe internet si sa se gandeasca cum pot contribui, astfel incat sa poata da un raspuns bun la intrebarea: De ce ar trebui sa te angajez, ce beneficii poti aduce firmei noastre?", spune Bors.


Sursa foto : freedigitalphotos.net




Incearca sa intelegi piata

Incearca sa intelegi piata
In momentul de fata piata este diferita de cea de dinaintea crizei financiare.

"Din punctul nostru de vedere nu este o piata negativa, ci doar o piata diferita. Daca vom compara la nesfarsit contextul actual cu cel de dinainte nu vom face decat sa ne centram pe probleme, in loc sa ne centram pe gasirea de solutii in contextul actual. Din acest motiv capacitatea de intelegere a pietei din momentul de fata este o calitate deosebit de apreciata de angajatori, in special pentru pozitiile de middle si top management", spune Ionut Balintoni, Managing Partner in cadrul companiei de recrutare Qualia.


Sursa foto : freedigitalphotos.net



Arata ca doresti sa excelezi

Arata ca doresti sa excelezi
"O alta calitate importanta este dorinta de a excela si de a te dezvolta permanent. Oamenii care cauta noi provocari sunt cei care transforma rutina zilnica in performanta. Orice sef isi doreste in echipa sa oameni care nu se multumesc cu putin, ci cauta o dezvoltare personala si profesionala din orice proiect", spune Alina Mihai de la Vector Business Consulting.

Putem invata ceva nou din orice activitate, important este sa ne dorim acest lucru, crede ea.


Sursa foto : freedigitalphotos.net



Experienta in domeniu constituie intotdeauna avantaj

Experienta in domeniu constituie intotdeauna avantaj
"Este foarte important sa aveti deja un bagaj de cunostinte si experiente utile, pe care sa va puteti baza deciziile", crede reprezentantul Vector Business Consulting.

De asemenea, este important sa fii "bine pregatit profesional intr-un anumit domeniu, cu experienta si rezultate obtinute anterior", potrivit Monicai Bors de la Premium HR.


Sursa foto : freedigitalphotos.net


Orientarea catre client iti este necesara

Orientarea catre client iti este necesara
In incercarea de a obtine un job bun isi sunt de ajutor "buna capacitate de a identifica nevoile clientului si de a oferi solutii adaptate, preocupare pentru a rezolva intotdeauna cu promptitudine, in cel mai bun mod, problemele aparute, preocupare pentru a construi relatii durabile", apreciaza Monica Bors, General Manager la Premium HR.

"Poate doar un slogan inainte de criza, retentia clientilor a devenit vitala in anii de dupa 2008, majoritatea companiilor concentrandu-se in principal pe pastrarea clientilor. Astfel, companile vor cauta oameni capabili sa inteleaga perspectiva clientior, care le inteleg nevoile si sunt capabili sa ofere solutii. Intr-o «piata»in care bugetele stau in primul rand sub semnul optimizarii costurilor vor fi preferati oamenii capabili sa se concentreze pe esential si sa livreze ceea ce clientii asteapta", considera Ionut Balintoni, Managing Partner, Qualia.


Sursa foto : freedigitalphotos.net




Este important sa poti lucra in conditii de stres

Este important sa poti lucra in conditii de stres
"Tot mai mult se pune accentul pe abilitatea de a lucra in conditii de stres. Conditiile economice au schimbat mediul de afaceri si este important sa puteti reactiona corect si rapid", spune Alina Mihai, HR Specialist la Vector Business Consulting.


Sursa foto : freedigitalphotos.net






Ai nevoie de creativitate si gandire „outside the box”

Ai nevoie de creativitate si gandire „outside the box”
 Metodele traditionale si retetele succesului nu mai reprezinta o garantie, crede reprezentantul firmei Qualia.

"Criza a adus falimentul unor adevarati giganti, lideri si fosti deschizatori de drumuri in domeniile lor. Succesul este de partea companiilor care au stiut nu doar sa se adapteze noilor realitati, ci si sa seteze noi standarde in randul consumatorilor. Acest lucru a fost posibil datorita gandirii unor lideri, iar companiile vor incerca sa atraga tot mai mult persoane capabile sa vina cu idei noi pe o piata in care aparent totul a fost deja incercat", spune Ionut Balintoni.

Sursa foto : freedigitalphotos.net


Da dovada de proactivitate

Da dovada de proactivitate
"In aceste momente este mai important ca oricand sa anticipezi problemele ce pot aparea si sa vii in intampinarea lor. Castigatorii crizei vor fi cei ce au curajul sa actioneze in perioade de incertitudine si sa dea directiile noii orientari, care nu vor astepta sa se confrunte cu problemele, ci vor gandi in perspectiva si vor actiona ca atare", spune Ionut Balintoni, Managing Partner, Qualia.


Sursa foto : freedigitalphotos.net




Fa totul cu pasiune

Fa totul cu pasiune
"Pasiunea pentru domeniul in care activati face diferenta intre doua persoane cu aceeasi experienta si inclina balanta. Entuziasmul de a exercita o profesie aduce o energie pozitiva, care face o colaborare mai usoara cu cei din jur, chiar si in momentele tensionate", considera reprezentantul Vector Business Consulting.


Sursa foto : freedigitalphotos.net



Fii perseverent!

Fii perseverent!
"O calitate necesara in orice perioada, dar care devine mult mai vizibila in perioade de criza. Oamenii care au avut o viziune si au fost capabil sa-si stabileasca si sa isi urmareasca obiectivele indiferent de climatul pesimist din jurul lor sunt printre cei care au avut de castigat", spune Ionut Balintoni, Managing Partner, Qualia.


Sursa foto : freedigitalphotos.net



sursa:wall-street.ro