General Motors (FM) a recâştigat poziţia de lider în industria auto globală după vânzările de anul trecut, depăşind Toyota, dar compania japoneză se anunţă o ameninţare mult mai serioasă în acest an, odată ce va finaliza reconstrucţia după cutremurul devastator din primăvara anului 2011.
Grupul american a intrat în faliment în anul 2009 şi a trecut printr-o restructurare rapidă finanţată cu bani publici.
Vânzările Toyota au scăzut, potrivit estimărilor, cu 6% în 2011, la 7,9 milioane de autovehicule, afectate de reduceri severe ale producţiei după cutremurul, valul tsunami şi criza nucleară care au lovit anul trecut Japonia, precum şi de inundaţiile devastatoare din Thailanda.
Constructorul japonez accelerează producţia pentru a reface stocurile epuizate şi va creşte în acest an capacitatea de producţie a fabricilor din mai multe state emergente, inclusiv Brazilia şi Chin.
Grupul german Volkswagen a reuşit de asemenea să depăşească Toyota în urma dezastrelor naturale din 2011, cu vânzări de 8,16 milioane de autovehicule.
Toyota nu a emis în acest an o prognoză de vânzări la nivel de grup, însă estimează că numărul de vehicule comercializate de compania-mamă va creşte cu 20% faţă de 2011, la nivelul record de 8,48 milioane de maşini.
Compania japoneză va prezenta raportul final de vânzări pentru 2011 până la sfârşitul acestei luni.
sursa:mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu